PĂRINȚI ȘI COPII – COPIII ȘI CONFLICTELE LOR

PĂRINȚI ȘI COPII – COPIII ȘI CONFLICTELE LOR

Psihopedagog Loredana BĂNICĂ

Ce este conflictul? O formă de opoziţie centrată pe adversar şi bazată pe incompatibilitatea scopurilor şi a valorilor oponente. Regăsim conflictul și în realitatea relațională a copiilor, în ciuda impresiei că această perioadă este senină și lipsită de griji.

Relaţia conflictuală între copii este parte a realității complexe care funcționează în grupul de copii, indiferent de vârsta lor și reprezintă un subiect de interes prin importanţa pe care o are în educația formală (grădinița/școală) și informală (familie și anturaj). Deseori, conflictului i se atribuie exclusiv o conotaţie negativă, lăsând deoparte faptul că acest tip de relaționare oferă situații în care copilul învață să își susțină ideile și să se confrunte corect cu cei din jur atunci când nu există acord. Este adevărat, copiii trăiesc conflictul foarte intens, cu reacții bruște și zgomotoase, deseori având dificultăți să accepte valorile sau părerile diferite ale celorlalți – o caracteristică normală a vârstelor mici, pentru care decentrarea și egocentrismul sunt încă prezente, în grade diferite. Dar, a ignora realitatea socială a conflictului la vârste mici ar fi egal cu a considera, în mod complet greșit, că un copil trăiește doar emoții pozitive și stări de bine, că nu are păreri sau că ar fi incapabil să se diferențieze de cei din jur. Gestionarea conflictului – ca stare relațională naturală – asigură dezvoltarea socio-emoțională a copiilor și îmbunătăţește coeziunea grupului de copii.

Care sunt cele mai frecvente cauze ale conflictului între copii? Până la intrarea în grădiniță – prima incursiune în relaționarea de grup – copiii experimentează cel mai adesea conflictul cu adulții. În grupa de preșcolari, însă, conflictul poate izbucni pornind de la elemente precum:

  • Jucăriile preferate și dorite, de obicei, de mai mulți copii în același timp;
  • Neacceptare jocului propus;
  • Nevoia copilului de a ocupa o poziție centrală și dominantă în grup și relațiile de rivalitate;
  • Starea de oboseală și iritabilitatea crescută (consecință a unor situații cu potențial tensionant pentru copil);
  • Capacitatea limitată de a înțelege și accepta dorințele/părerilor celorlalți, caracteristică vârstei preșcolare.

Părinții și educatorii sunt un model foarte important pentru copii, inclusiv în ceea ce înseamnă modalitatea de trăire și gestionare a conflictelor în care suntem implicați. Este important să înțelegem noi, mai întâi, ce este conflictul, să le explicăm copiilor și să reacționăm corect în situații de conflict. Așadar, ce este și ce nu este conflictul?

  • Conflictul nu este egal cu respingerea;
  • Conflictul nu este egal ruperea definitivă a relației;
  • Conflictul nu este despre persoanele implicate, ci despre comportamentele, părerile și valorile lor;
  • Conflictul aduce la suprafață și face posibilă gestionarea neînțelegerilor sau frustrărilor legate de ceilalți;
  • Conflictul nu este despre a jigni;
  • Conflictul nu este despre a lovi sau a face pe celălalt să sufere;
  • Conflictul nu este despre a pedepsi;
  • Relația poate fi reînnodată după conflict, tocmai pentru că trăirea și gestionarea corectă a conflictului restructurează păreri, valori și atitudini.

Iată câteva sugestii despre modul în care gestionăm conflictele ditnre copii:

  • Să recunoaștem existența problemei și să vorbim despre conflict;
  • Să definim corect problema care generează conflictul și să o descriem în termeni cognitivi (Ce cred?), emoționali (Ce simt?) și acționali (Ce fac?); de asemenea, să susținem copilul să descrie problema, în mod direct sau prin joc și povești;
  • Să ne permitem, ca adulți, să trăim stările negative legate de conflict, fără a le deforma, fără a le ascunde și fără a le atribui altor cauze, diferite de conflictul în sine; să permitem copilului să își exprime emoțiile negative și să îi arătăm cum să manifeste corect aceste emoții;
  • Să ne exprimăm părerea și sentimentele, fără să jignim oponentul și fără a utiliza agresivitatea;
  • Să negociem și să acceptăm valorile celorlalți.

Așadar, conflictul este o realitate a relaționării dintre copii, dintre indivizi în general, care trebuie tratată ca atare – nici exclusiv pozitiv, nici exclusiv negativ. Să nu ne ferim de conflict, să nu îl mascăm de teama izbucnirilor emoționale sau a fricii de pierdere a relației. Conflictul este un fapt al vieții, despre care copiii pot învăța cum să îl trăiască și cum să îl gestioneze cât mai corect cu putință, astfel încât să devină un adult sigur de sine, asertiv și capabil.

facebook