PĂRINȚI ȘI COPII – REGULILE  LIBERTĂȚII sau LIBERTATEA REGULILOR

PĂRINȚI ȘI COPII – REGULILE LIBERTĂȚII sau LIBERTATEA REGULILOR

Psihopedagog Loredana BĂNICĂ

În perioada preșcolarității, Ego-ul copilului este în plină expansiune; este din ce în ce mai curios cu privire la tot ceea ce îl înconjoară și plin de inițiativă. În plan cognitiv, cresc mult capacitățile de înțelegere și verbalizare, este foarte interesat de relația de cauzalitate și face asocieri mintale din ce în ce mai rapid și corect. Deține din ce în ce mai multe instrumente de gestionare a situațiilor sociale și, pentru a-și pune în practică disponibilitățile crescute, pentru a le exersa, are nevoie de un grad crescut de independență, comparativ cu perioada anterioară. Are nevoie să exploreze continuu posibilitățile pe care i le oferă mediul fizic și social, să experimenteze, chiar să greșească pentru a învăța.

Desigur, încă nu putem vorbi despre conștientizarea deplină a posibilelor riscuri la care uneori se expune în incursiunile sale. De aceea, efervescența continuă în care se regăsește copilul la această vârstă reprezintă, pentru adulți, o mare provocare și, totodată, un motiv de permanentă îngrijorare. Cei mai mulți dintre părinți abia țin pasul cu energia propriilor copii și, mai ales, cu ritmul achizițiilor acestuia. Deseori, imaginea noastră despre copil rămâne în urma realității a ceea ce este și ceea ce poate cel mic, astfel încât ne regăsim într-o continuă agitație, ca și cum am pierde startul. Acesta este unul dintre motivele pentru care, ca părinți, suntem  într-o stare permanentă de anxietate, cu un veșnic sentiment de urgență și teama unor consecințe catastrofice ale „experimentelor” copilului.

Rezultatul? Încercăm să ținem sub control sau să corectăm comportamentele „periculoase” (cățărarea pe piese de mobilier înalte, mersul pe margini abrupte, mânuirea obiectelor ascuțite etc) spunând copilului aceleași lucruri, în aceeași formulare, cel mai frecvent pe un ton răstit, cu nuanțe de văicăreală (din partea nostră, a adulților) și mesaje subliminale legate de limitele de înțelegere ale copilului. La un moment dat, devenim conștienți că aceasta nici măcar nu ne mai aude, ceea ce ne crește frustrarea, enervarea… este oare aceasta calea cea mai bună către înțelegere, achiziții sau reguli?

Constatăm un cerc vicios – vrem să punem limite, să stabilim și să respectăm reguli, dar nu adecvăm mesajul verbal și gestual la înțelegerea sau interesul manifest al copiilor noștri. Avem senzația că unele reguli sau limite sunt de la sine înțelese, iar nerespectarea lor de către copil ne frustrează, deci reacționăm intens și chiar nepotrivit. Cu cât noi, ca părinți, reacționăm mai intens, cu atât crește tensiunea interioară a copilului și, consecutiv, crește excitația cerebrală a copilului, scade capacitatea lui de autocontrol, iar comportamentele inadecvate se intensifică.

Este foarte important să stabilim un echilibru corect între libertatea explorării și independența copilului, pe de o parte și respectarea limitelor și regulilor, pe de altă parte. Astfe, copilul se va putea exprima prin comportamentul său exploratoriu, fără să fie frustrat de limite exagerate, iar noi vom putea accepta manifestările care se supun regulilor, iar pe celelalte le vom opri, fără să ne simțim enervați sau neputincioși.

Iată câteva recomandări pe care le puteți aplica în acest sens:

  • Evitați cicăleala și apostrofările, copilul se va simți criticat și nevalorizat.
  • Vorbiți cu copilul despre ce simte, nu doar despre rezultatul acțiunilor sale; astfel, se va simți înțeles și mecanismele de apărare (prin care filtrează mesajele negative de tip cicăleală sau apostrofare și pare că nu aude ce i se spune) vor scădea sau chiar dispărea;
  • Stabiliți reguli ferme și clare despre ce are voie și nu are voie să facă cel mic și, mai ales, respectați-le fără excepție; mai mult, asigurați-vă că sunt respectate de toți membrii familiei.
  • Pentru încălcarea regulilor, stabiliți consecințe clare, în directă legătură cu comportamentul inadecvat.
  • Când atrageți copilului atenția că a încălcat o regulă, folosiți un ton calm, dar ferm; constatați încălcarea regulii, amintiți consecința, dar nu criticați copilul.
  • Explicațiile sunt importante, dar pentru copiii de vârstă preșcolară acțiunea și modelul au semnificații modelatoare mult mai mari. Uneori, cuvintele nu au forța reală de a transmite un mesaj clar către copil. Decât nu își strânge jucăriile, strângeți-le împreună; dacă nu vrea fular, fiți dumneavoastră primul care își pune fularul. Dați-i răgazul și ocazia să trăiască consecințele alegerilor sale.
  • Căutați să înțelegeți semnificația și motivația comportamentelor care vi se par periculoase, poate fi vorba despre curiozitate sau despre nevoia de a-și testa disponibilitățile. Căutați alt fel de contexte în care cel mic le poate manifesta în siguranță (de exemplu, pentru cei care adoră cățăratul pe bibliotecă, încercați lecții de escaladă sau pentru „iubitorii” de unelte potențial periculoase, alegeți truse de traforaj).

Feedback-ul dat copiilor pentru orice comportamente, inclusiv cele negative, constituie o oglindă care trebuie să fie clară și fidelă, dar, în același timp, suportivă. O oglindă care să îi învețe despre posibilități nelimitate și limite primejdioase. Prima condiție: echilibrul și răbdarea noastră. Astfel, vom putea respecta, împreună, regulile libertății, sinonime cu siguranța și încrederea.

facebook